Gestionarea riscurilor înseamnă identificarea şi evaluarea riscurilor, precum şi stabilirea modului de a reacţiona în faţa riscurilor, adică de a pune în operă mijloace de control intern care să le atenueze posibilitatea de aparitie sau consecinţele pe care le-ar produce în cazul în care s-ar materializa.

Dar resursele disponibile pentru gestionarea riscurilor sunt limitate, iar numărul riscurilor creşte odată cu complexitatea organizaţiei şi a activităţilor desfăşurate pentru atingerea obiectivelor. Prin urmare, este necesar să se urmărească un răspuns optim la risc, într-o anumită ordine de priorităţi (profilul riscurilor) care rezultă din evaluarea riscurilor. În fiecare organizaţie trebuie să se ia măsurile necesare (să se operaţionalizeze un sistem de control intern) gestionării riscurilor până la un nivel considerat acceptabil. Acest nivel este numit toleranţă la risc.

În plan general, răspunsul la risc poate fi de următorul tip:

  • acceptarea riscului;
  • monitorizarea riscului;
  • evitarea riscului;
  • transferarea (externalizarea) riscului;
  • atenuarea riscului.

Fiecare organizaţie îşi desfăşoară activitatea într-un mediu care influenţează riscurile, dar care creează, în acelaşi timp, un context ce fixează limitele în cadrul cărora riscurile trebuie gestionate. Mai mult decât atât, fiecare organizaţie are parteneri pe care mizează în demersul de atingere a obiectivelor. Din această cauză, un proces eficace de gestiune a riscurilor trebuie să ia în considerare priorităţile stabilite de parteneri în gestionarea riscurilor. Prin urmare, mediul în care subzistă organizaţia nu este neutru. În teoria şi practica consacrata riscurilor se vorbeşte chiar de organizaţia extinsă (la nivelul mediului cu care interacţionează).

Gestionarea riscurilor trebuie subordonată obiectivelor care formează un sistem integrat, coerent şi convergent către obiectivele generale, astfel încât nivelele de activitate să se susţină reciproc.

Această abordare permite organizaţiei să definească şi să implementeze o strategie de gestionare a riscurilor care porneşte de la vârf şi este integrată în activităţile şi operaţiile de rutină ale organizaţiei. Punerea în practică a strategiei trebuie integrată sistemelor de activitate ale organizaţiei, pentru a se asigura că gestionarea riscurilor este o parte integrantă a modului în care este condusă organizaţia. Personalul de conducere, indiferent de nivelul ierarhic pe care se află, trebuie să-şi formeze abilităţile necesare gestionării pe principii de eficienţă a riscurilor. Mai mult decât atât, personalul, în ansamblul său, trebuie să conştientizeze importanţa pe care gestionarea riscurilor o are în atingerea propriilor obiective.

Comments are closed.