Un răspuns general la această întrebare este indus de observaţia conform căreia atât în organizaţie, cât şi în mediul în care aceasta acţionează, există incertitudini de natura ameninţărilor în realizarea obiectivelor, sau de natura oportunităţilor. Orice manager trebuie să-şi pună problema de a gestiona ameninţările, deoarece, în caz contrar, neatingându-şi obiectivele, s-ar descalifica, sau de a fructifica oportunităţile în beneficiul organizaţiei, dovedindu-şi eficienţa. Dacă incertitudinea este o realitate cotidiană, atunci şi reacţia la incertitudine trebuie să devină o preocupare permanentă.

Motivaţia generală de mai sus ar putea justifica singură necesitatea implementării managementului riscurilor, însă există şi unele motivaţii specifice.

a) Managementul riscurilor impune modificarea stilului de management

Managerii unei organizaţii nu trebuie să se limiteze la a trata, de fiecare dată, consecinţele unor evenimente care s-au produs. Tratarea consecinţelor nu ameliorează cauzele şi, prin urmare, riscurile materializate deja se vor produce şi în viitor, de regulă, cu o frecvenţă mai mare şi cu un impact crescut asupra obiectivelor. Managerii trebuie să adopte un stil de management reactiv, ceea ce înseamnă că este necesar să conceapa şi să implementeze măsuri susceptibile de a atenua manifestarea riscurilor. Reacţia orientată spre viitor permite organizaţiei să stăpânească, în limite acceptabile, riscurile trecute, ceea ce este acelaşi lucru cu creşterea şanselor de a-şi atinge obiectivele.

Limitarea la managementul reactiv este, totuşi, insuficientă pentru un management performant. Nicio organizaţie nu poate fi condusă numai după principiul “văzând şi făcând”. La fel de importantă este şi identificarea posibilelor ameninţări, înainte ca ele să-şi materializeze şi să producă consecinţe nefavorabile asupra obiectivelor stabilite. Aceasta înseamnă a adopta un stil de management proactiv. Managementul proactiv are la bază principiul „este mai bine să previi, decât să constaţi un fapt împlinit”.

În organizaţiile care beneficiază de un management performant, „scrutarea orizontului” nu se limitează la viitorul imediat, ci ia în considerare şi perspective mai îndepărtate. În aceste situaţii, managementul proactiv devine un management prospectiv, în care managementul încearcă să identifice acele riscuri care pot apărea ca urmare a modificărilor de strategie sau de mediu. Organizaţia trebuie pregătită pentru a accepta schimbarea.

b) Managementul riscurilor facilitează realizarea eficienta şi eficace a obiectivelor organizaţiei

În mod evident cunoaşterea ameninţărilor permite o ierarhizare a acestora în funcţie de eventualitatea materializării lor, de amploarea impactului asupra obiectivelor şi de costurile pe care le presupun măsurile menite de a reduce sansele de apariţie sau de a limita efectele nedorite. Stabilirea unor ierarhii constituie suportul introducerii unei ordini de priorităţi în alocarea resurselor, în majoritatea cazurilor limitate, în urma unei analize cost-beneficiu sau, mai general, efort-efect. Este esenţial ca organizaţia să-şi concentreze eforturile spre ceea ce este cu adevarat important, şi nu să-şi disperseze resursele în zone nerelevante pentru scopurile sale. Totodată, revizuirea periodică a riscurilor, aşa cum este prevăzut în standarde, conduce la realocări ale resurselor, în concordanţă cu modificarea ierarhiilor şi, implicit, a priorităţilor. Cu alte cuvinte, managementul riscurilor presupune concentrarea resurselor în zonele de interes actuale.

c) Managementul riscurilor asigură condiţiile de bază pentru un control intern sănătos

Dacă controlul intern este ansamblul masurilor stabilite de conducere pentru a se obţine asigurări rezonabile că obiectivele vor fi atinse, rezultă ca managementul riscurilor este unul din mijloacele importante prin care se realizează acest lucru, deoarece managementul riscurilor urmăreşte tocmai gestiunea ameninţărilor ce ar putea avea impact negativ asupra obiectivelor. Cu alte cuvinte, dacă se urmareşte consolidarea controlului intern, este indispensabilă implementarea managementului riscurilor.

Planul de acţiune (activităţile ce trebuie desfăşurate pentru realizarea obiectivelor) trebuie secondat de planul ce cuprinde măsurile ce atenuează manifestarea riscurilor şi de planul de tratare a situaţiilor dificile (riscuri materializate).

Comments are closed.