Masteratul este organizat de Academia de Tehnică Militară şi costă 450 euro/semestru. Detalii, mai jos. La o primă vedere, cel de la ASE (urăsc webmasterii care lucrează în frameuri) este mai complet şi mai bine structurat.

Masteratul se adresează absolvenţilor de învăţământ superior care doresc să se perfecţioneze în domeniul tehnologiei, reglementărilor şi managementului securităţii informaţiilor (InfoSec). Programul de studiu durează 1,5 ani (3 semestre), se desfăşoară în colaborare cu Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), fiind acreditat de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Formarea specialiştilor în managementul securităţii informaţiilor şi a administratorilor de securitate pentru sistemele informatice reprezintă o prioritate naţională, cerută atât de mediile guvernamentale şi de administraţia centrală şi locală, cât şi de mediul privat – companii, bănci. Acestea sunt responsabile în implementarea unor servicii şi sisteme informatice, dar şi beneficiare ale acestora, cu aplicabilitate în domenii ca: e-guvernare, e-administraţie, e-banking, e-commerce, e-payment, în care rolul comunicaţiilor şi tehnicii de calcul, precum şi al Internet-ului, este determinant.

Informaţii detaliate cu privire la obiectivul, aria curriculară, admiterea la masterat şi modul de desfăşurare a cursurilor se pot obţine la adresa http://www.mta.ro/masterat/masterinfosec/index.html.

9 Comments to “Încă un master pe securitatea informaţiilor”

  1. Andrei says:

    Aveti certificat CISA?

  2. Nu. Poate la sesiunea din decembrie să dau examenul, dacă o să am timp. Momentan ISO îmi acaparează cam tot timpul.

  3. Andrei says:

    Sunt ‘Andrei’ care v-a mai postat niste comentarii cerandu-va oarecum indrumarea,sincer credeam ca aveti CISA,dar asta imi aduce in minte noi intrebari:
    Cat de important este CISA?Exista alte certificate similare care sa necesite mai putin de 5 ani experienta?
    Daca nu am inca nici un an de experienta,se merita sa dau acum examenul?

  4. CISA este cea mai importantă certificare. Pentru unele entităţi, este chiar cerinţă legală ca auditul să fie făcut de un CISA.

    O alternativă ar fi certificatul de auditor ISO 27001, care, pentru confirmarea ca auditor, necesită doar 20 de zile de audit. Un curs bun am înţeles că ar fi cel de la Simtex. Se poate începe cu asta, pentru entităţile care nu au cerinţa legală de a folosi un auditor CISA, şi a căpăta experienţa de auditor.

    În ceea ce priveşte meritatul, personal aş zice nu, mai bine fă-ţi stagiul.

  5. Ionut says:

    Salut!
    Vroiam sa intreb niste lucruri care par puerile dar as in esenta folositoare. Chiar ma interesam de mastere pe domeniul asta dar nefiind foarte initiat pe ramura asta(care este una de nisa) nu stiu cam cum se prezinta industria si nici daca se merita. Mai precis m-ar interesa renumeratiile comparativ cu alte campuri din IT(spre exeplu in comparatie cu ale unui programtor, dar nu numai). Personal am putina experienta in securiatate sub linux dar nu in spre partea enterprise. As dori pareri si de la cei care viziteaza aceste pagini si cu cat mai personale cu atat mai bine:)
    MERci mult

  6. Aşa cum ai spus, este un domeniu de nişă. Ca toate domeniile de acest gen, sunt mai bine plătite decât cele de “masă”. De exemplu, programatori sunt peste o sută de mii, CISA sunt doar vreo 50-60 în toată ţara.

  7. Catalin says:

    Salut!!Se mai fac cursuri de securitate informatica? Se da diploma de participare ? 😀

  8. Salut, diplomă se dă, dar cursurile se ţin doar la cererea companiilor (sau dacă se strânge o grupă de minim 10 persoane). Dacă o să am ceva timp la un moment dat, o să văd o variantă de a-l ţine online.

  9. Salut!Vroiam sa intreb niste lucruri care par puerile dar as in esenta folositoare. Chiar ma interesam de mastere pe domeniul asta dar nefiind foarte initiat pe ramura asta(care este una de nisa) nu stiu cam cum se prezinta industria si nici daca se merita. Mai precis m-ar interesa renumeratiile comparativ cu alte campuri din IT(spre exeplu in comparatie cu ale unui programtor, dar nu numai). Personal am putina experienta in securiatate sub linux dar nu in spre partea enterprise. As dori pareri si de la cei care viziteaza aceste pagini si cu cat mai personale cu atat mai bine:)MERci mult
    +1